Capitolul 3
DESPRE COPILUL ADAM SI MAMA EVA
“Puterea unei observaţii exacte este adesea numita cinism
de aceia care nu au prins-o”
George Bernard Show
19
- Şi tu maică, tot trenul de la mare îl aştepţi?
- Da, de ce mă întrebi, mămăiţă?
- Păi aşează-te lângă mine, pe bancă. Avem de aşteptat.
- Da?
- Au anunţat la megafoane că întârzie cincizeci de minute.
- Cincizeci de minute?
- Asta e, ce să facem? Stăm pe bancă şi aşteptăm.
- Da, ai dreptate şi dumneata.
- Maică, cum trece vremea! Parcă ieri eram copil şi plecam în vacanţă la mare, cu părinţii… Săracii! Îmi amintesc de parcă ar fi azi. Era prin anul…
……………………………………………………………………………………
- Conştiinţă?
- Da?
- Ai cincizeci de minute libere?
- Cum să nu.
- Ştii, m-am tot gândit la ce mi-ai spus până azi. Şi parcă încep să înţeleg mai mult, odată cu trecerea timpului.
- Asta este bine.
- Da, aşa cred şi eu.
- Vrei să formulezi cu cuvintele tale, cunoaşterea memorată, de până azi?
- Aş încerca să sintetizez în câteva fraze doar. Mă ajuţi dacă mă voi împotmoli?
- Desigur. Hai, zi-mi.
- Mai întâi, observaţia aia cu animalele şi copii crescuti izolaţi de părinţii lor, arată că atunci când te referi la oameni, trebuie să înţelegi strict ceva aparte. Ceva ce nu ajunge pe insulă. Că omul este o entitate existenţială. Ceva strict imaterial şi, mai ales, reconstruit de către societate în fiecare copil nou născut.
- Cei şapte ani de acasă, cum se spune. Capătă o nouă dimensiune, aşa-i? Nu mai înseamnă doar educaţie sau bună creştere, ci chiar devenirea noii fiinţe umane.
- Da, exact asta vroiam să spun şi eu.
- Fără ăştia şapte ani, copilul ar creşte ca în sălbăticie, fără a deveni niciodată om. În cei şapte ani de acasă, micuţul roboţel de lut învaţă să meargă în două picioare, învată să vorbească, să înţeleagă lumea din jurul său. Dobândeşte conştiinţa de sine. Învaţă ce este un picioruş, o mânuţă, un obrăjor, un ochisor… Şi doar după ce înţelege aceste părţi ale trupului, asamblându-le mai apoi în minte, se poate şi observa în oglindă…
- Cât adevăr… Aşa e, animalele nu sunt ‘educate’ să se vadă, nu că nu s-ar vedea!
- Da. Micuţa entitate umană învată sa iubescă şi să se bucure. Este ferită de greul vieţii şi de rele. Învată să devină om. Iar el, micuţul viitor om, întrebă pe oricine despre orice. Şi absoarbe precum un buret însetat informaţiile care-l şi construiesc ca şi entitate imaterială.
- Ia stai, conştiinţă. Ca un buret spui? Asta nu înseamnă că aşa este el construit? Genetic? Nevoia asta de informaţii nu este oare determinată genetic?
- Nu. Aminteşte-ti de copii crescuţi izolat, care nu-şi manifestă acest spirit al curiozităţii.
- Da, se pare că ai dreptate.
- Sămânţa de om plantată de mamă în mintea micuţului, face ca pornească o reacţie în lanţ care se manifestă printr-o avalanşă de intrebări şi curiozităti. Fiinţa om se hrăneşte cu informaţii, tot aşa cum trupul micuţului suge lapte…
Fiinţa interioară creşte precum un bulgăre tăvălit prin zăpadă.
- Da, ce frumoasă perioadă. M-ai făcut să-mi amintesc de copilăria mea. De mama. De frumoasele vremuri fără alte griji, decât cele ale viselor despre viitor. Şi bineînţeles, ale eroilor poveştilor spuse de mama.
- Bravo. Bună observaţie. Mama are grijă să-i spună şi să-i citescă micuţului om, poveşti. Multe poveşti. Realizezi tu, că ceea ce se întâmplă cu copilul ce ascultă poveştile – în fapt mici istorioare cu tâlc – este formarea caracterului şi a sistemului său interior de valori.
- Chiar, uite că nu mi-am dat seama până acum.
- Da, ştiu. Micuţului i se transferă spre memorare experienţa ascunsă în pildele poveştilor. Învaţă ce este lăcomia şi spre ce conduce ea (Lupul şi sarmalele Scufiţei Roşii), imprudenţa prostiei (Drobul de Sare), harnicia şi puturoşenia (Fata Babei şi Fata Moşului), modestia (Albă ca Zăpada), speranţa în viitor (Cenuşareasa), şi tot aşa…
- Minunat! Este minunat ce-mi spui. Practic mamele formează oamenii? Nu doar că îi aduce pe lume, dar chiar îi modelează. Îi construieşte.
- De adus pe lume, le aduce doar trupul gol de caracteristicile ce definesc omul. O a doua ‘naştere’ urmează, practic, după prima… Omul se naşte de două ori.
- Am înţeles. Animalele se nasc dintr-o dată. Un Om se naşte din două… două… ture. Sau, mai bine zis, trece prin două naşteri… Acum îmi este clar. Pentru că şi copilul era mic, şi mintea la fel, vedeam doar un individ, aflat în creştere. Acum înţeleg că, de fapt, odată cu naşterea, işi porneşte existenţa un trup, alături de o entitate imaterială, dezvoltată de mamă în primii ani, ce se va dezvolta, cu timpul, într-un om.
- Cu timpul şi cu acumularea informaţiilor care-l alcătuiesc. Apropo, ai văzut că de când este el, omul, fiecare nouă generaţie de copii a devenit ceva mai devreme adultă? Sau majoră?
- Da, am observat acest lucru prin compararea mea cu cea a părinţilor mei, şi mai departe, a mea cu cea a copilului meu. Cum se explică aşadar?
- Se explică prin numărul sporit de căi de informare, ce a crescut la rândul sau odată cu evoluţia societăţii şi a civilizaiei. Astăzi spre exemplu, un copil ia de pe internet atâtea informaţii într-un an, câte nu-şi luau generaţia televiziunii în cinci, cea a radioului în zece, sau cea a cărţilor în douăzeci de ani. Mă înţelegi? Omul este construit din informaţii, şi cu cât are acceas la mai multe experienţe, împrumutate astfel de la alţii, este mai repede format. Mai puternic în constituţia sa.
- Da, înţeleg acum de ce nu trebuie să laşi copilul să vadă filme violente sau… Da, ai dreptate. Aceste informaţii îl vor forma. Ai perfectă dreptate. Noi aveam poveştile, câteva doar. Copii de azi, însă…
- Înţelegi tu acum, cât de important este, pentru om şi astfel pentru societatea umană, rolul mamei? Al femeii?
- Da, acum înţeleg perfect. Şi asta dintotdeauna.
- Adică?
- Păi dacă stau să mă gândesc, în trecut, bărbaţii erau plecaţi la vânătoare, iar mamele rămase acasă, construiau de fapt, societatea umană.
- Mă bucur că ai înţeles, pentru că acum ceva vreme, te şi mă întrebai cum de toţi compozitorii, pictorii, oamenii de ştiinţă, inventatorii ş.a.m.d., sunt doar bărbaţi… De ce femeile nu participă direct la construirea societăţii umane.
- Ah, da! Aşa este, mă întrebam. Ce ciudat!
- Ce este ciudat?
- Că până să-mi explici acest lucru, nu mă puteam gândi decât că ori femeile nu sunt la fel de… nu ştiu, de cerebrale precum bărbaţii, ori că nu au putut să străpungă apăsarea nătângă a superiorităţii bărbatului, de-a lungul secolelor.
- Au contat şi astea, dar să nu uităm că sunt – şi nu de ieri de azi – societăţi civilizate, în care femeia are cel puţin aceleaşi libertăţi ca şi bărbatul. Totuşi, lucrurile aşa sunt orânduite: femeile nasc şi construiesc indivizii societăţii, iar bărbaţii crează, pentru aceeaşi societate, civilizaţia.
- Aşa este, dar stai puţin. Orânduite? Ai spus “aşa sunt lucrurile orânduite“?
- Da. Orânduite! Nu am spus ca sunt orânduite de cineva sau de ceva, ci doar am observat că există, şi că sunt orânduite raţional, da?
- Da… Bine…
- Sămânţa conştiinţei tale, ţi-a fost sădită în minte de către mama ta. Mai întâi în forma conştiinţei de sine. Acest proces a durat caţiva ani. Primii ani de viaţă. În cazul primilor oameni, acest proces a durat, cel mai probabil, milioane de ani. Mii de generaţii de… înca animale, au început uşor – uşor să realizeze că imaginea reflectată de suprafaţa linistită a apei este imaginea propriului corp. Astfel a apărut şi mai apoi dezvoltat conştiinţa de sine. Acelaşi proces este accelerat în cazul copiilor crescuţi de mamele lor, durând doar câţva ani de ‘instructaje’…
- Şapte la numar!
- Ei, şi următorii ani. Până când copilul se desprinde şi stă singur în faţa noului. Sau până când mama este depaşită de noul cunoştinţelor.
Uite, îţi dau un exemplu. În cazul descoperirii ştiinţei de a face focul: omului i-au trebuit un milion şi jumatate de ani – gândeşte-te în generaţii ce înseamnă asta – , în vreme ce copiilor de astazi le sunt necesare câteva zile pentru a înţelege cum se freacă băţul de chibrit de cutia sa, sau cum se ciocnesc două pietre ori se freacă două lemne…
În concluzie, ţie ţi-a trebuit câteva zile să înveţi să faci focul, fiind învăţat de mama ta, în vreme ce primilor oameni le-au trebuit 1,5 milioane de ani… Constiinta de sine în mintea micuţului său copil este iniţiata de mama, la fel cum este si aprinsul focului cu ajutorul chibritelor.
Focul a trebuit sa astepte milioane de ani să fie descoperit, la fel si constiinta primara. În cazul copiilor nostri, istalarea conştiinţei dureaza câţiva ani, doar. Acesta este progresul omului, datorat Evei.
……………………………………………………………………………………
… şi nepotul meu e la fel ca şi mine. Leit. Eh, uite că a venit şi trenul. Nici n-am simţit că a trecut aproape un ceas!
- Da, timpul zboară ca gândul când conversaţia este plăcută!
- La revedere maică, şi multă sănatate!
- La fel şi dumitale.
- Doamne ajuta…
20
- Conştiinţă dragă…
- Da, prietene.
- Tare mult mă bucur că am început această conversaţie.
- Mă bucur să aud. De fapt să-ţi simt un astfel de gând.
- Şti, mă gândeam dacă să te întreb sau nu, ceva. Adică, mă înţelegi, dacă sunt sau nu pregătit să înţeleg răspunsul.
- Mă bucur să te aud vorbind aşa. Asta spune mult!
- Mă gândeam să te întreb ceva despre…
- Despre…?
- Despre Biblie. Ştii, ce se spune în ea, încă de la bun început este atât de irational şi de ilogic, atât de diferit de ce îmi spui şi tu, încât, nu ştiu ce să spun dar… nu ştiu ce să mai cred… Şi mai ştii, nu aş vrea să greşesc. Iar asta nu de frica vreunei pedepse divine, ci din frica de a nu greşi pe nedrept, sau mai bine spus, din neînţelegerea mea. Nu ştiu cum să mă exprim, poţi să mă înţelegi oare?
- Da, te înţeleg. Dar ce spui tu că este iraţional şi ilogic în Biblie?
- Păi, încă de la început, se spune că bărbatul a fost creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, şi că femeia a fost creată din coasta bărbatului Adam. Că mai întâi a fost pâmântul şi apoi soarele şi luna. Ba chiar că, mai întâi au fost create plantele şi abia mai apoi soarele!
- Aha. Şi altceva?
- Păi, ce să mai zic, dar se spune acolo că din Adam, primul bărbat şi din Eva, prima femeie, au rezultat trei copii, cu toţii băieţi: Cain, Abel, şi mai târziu Set.
- Aşa, şi?
- Cum dumnezeu am apărut noi ăstia toţi, din doi băieţi? Spun doi căci unul a şi fost omorât de celălalt… Ei, şi câte şi mai câte astfel de lucruri…
- Da ia spune-mi tu, cum au stat de fapt faptele, aşa după evidenţa arătată de ştiinţă? Adică în maniera raţională şi logică?
- Referitor la Soare, Pământ şi Lună, acestea au apărut în ordinea în care tocmai le-am enumerat acum, nu?
- Da desigur, desigur.
- Asta înseamnă că este greşit în Biblie?
- Uite ce îţi propun eu ţie: hai să ne imaginăm împreună cam cum s-au petrecut lucrurile. Să vedem filmul evenimentelor, derulat cu o viteză de mii de ani pe secundă, bine?
- Bine! Aştept cu nerăbdare.
- Vedem un grup de animale ce seamănă întrucâtva cu omul. Nici una din caracteristicile despre care am convenit că definesc omul, nu au apărut încă la nici unul dintre membri grupului. Posibil?
- Posibil.
- Să spunem că într-o bună zi, unora dintre membrii grupului, le-au apărut – dar într-un mod evolutiv şi de o aceeaşi manieră în care le-a apărut, să spunem vederea sau auzul – şi capacitatea de a memora imagini vizuale, despre care am tot vorbit. Posibil?
- Posibil.
- O întrebare, acum, vis-a-vis de faptul că omul are pe trup îmbracămintea ţesută care-l apără de frig.
- Da?
- Părul de pe corp i-a căzut pentru că umbla îmbrăcat, devenind astfel inutil, ori ori părul de pe corp i-a căzut pentru că urma să aibă îmbrăcăminte?
- Cum? Dacă părul i-a căzut din inutilitate sau dacă i-a căzut ştiindu-se că-şi va putea face haine? Asta este întrebarea?
- Da.
- Păi părul nu i-a căzut datorită adaptării la mediu?
- Dacă ar fi aşa, atunci de ce câinii, maimuţele şi celelalte animale şi păsări au blană sau pene pe ele? Nu au trăit în acelaşi mediu cu omul?
- Mda, aşa se pare.
- Sau, de ce nu au eschimoşii o blană ca cea de urs polar pe ei, şi astfel n-ar mai umbla înveliţi cu blănuri de animale.
- Da, chiar! De ce nu s-au adaptat la mediu, ori de ce nu au rămas cu blana pe ei?
- Pentru că aşa stă orânduit…
21
- Rândul 2, locul 19 şi 20. Pe unde?
- Pe aici, vă rog…
- Mulţumesc!
- Vă rog să vă grăbiţi, că imediat va suna gongul.
……………………………………………………………………………………
- Haide, spune-mi că nu mai am răbdare să aflu odată!
- Bun. Rămăsesem la acei strămoşi ai omului cărora evoluţia le orânduise capacitatea de a memora imagini, da?
- Exact. Şi am înţeles că ai să-mi spui acum, de ce s-a petrecut această schimbare, da?
- Da. Aceşti indivizi au început să memoreze tot felul de imagini pe care le-au aşezat în mintea lor primitivă, precum nişte tablouri înşirate pe sfoara timpului, aşa cum spuneam şi mai devreme, atât în urma sa, a prezentului, în formă de amintiri, cât şi în faţă, în formă de vise şi idealuri.
- Frumos tablou.
- Da. Atenţie acum. Deşi cu ochii nu vedeau altceva decât ceea ce văzuseră şi înainte, ca şi animale, acum însă, imaginile rămâneau memorate, putând fi înţelese aşa cum o fac azi oamenii. Vedeau obiectele, aşa cum vezi tu felia de salam la televizor, faţă de pisică, îţi aminteşti? Cu ochii minţii.
- Da, perfect. Şi ce vrea să însemne asta?
- Păi cam ce crezi tu că au început să observe mai întâi? Să realizeze, atenţie!
- Înţeleg… Să mă gândesc…
- Oare nu pământul de sub picioare? Întinderea de spaţiu, ce venea din spate şi mergea în faţă, şi care ţinea cât vezi cu ochii, nu? Şi cerul albastru, ce atârna ca un tavan suspendat?
- Da, cred că da, terenul pe care călcau trebuie să-l fi băgat de seamă mai întâi şi mai întâi. Şi cerul. Sau poate chiar mai întâi cerul de unde venea lumina şi apoi pământul.
- Bun, să reţii această observaţie. Apoi, ce crezi tu că le putea sări în ochi? Şi la propriu şi la figurat?
- Ha! Crengile copacilor? Pădurile. Plantele…
- Corect! Apoi, să fi fost cumva la rând căldura ce alunga frigul nopţilor şi lumina zilei ce aducea imaginile? Mă refer desigur, de apariţia în înţelegere a soarelui, nu?
- Ba cred că da.
- Dar nu crezi că au fost unele partide de vânătoare care s-au terminat târziu în noapte, şi la ceva depărtare de tabără?
- Cu siguranţă că da.
- Şi noaptea, ce crezi că-i ajuta să vadă cât de cât în întuneric?
- Luna?
- Da, Luna. Iar când nu era luna, orientarea se făcea dupa?
- Stele?
- După stele, da. Poţi să-mi redai ordinea în care, în mod raţional, trebuie să fi băgat de seamă, omul preistoric ce începea să vadă cu ochii minţii, universul înconjurător?
- Păi ordinea ar fi cerul şi Pământul, plantele, Soarele, Luna şi stelele.
- Şi care spuneai că este ordinea expusă în Biblie?
- Măi să fie! Exact asta: cerul şi Pământul, plantele, Soarele, Luna şi stelele.
- Şi care spuneai tu că ar fi cea corectă?
- Stelele, Soarele, Pământul şi Luna. Adică asta este ordinea creaţiei lor, arătate de ştiinţă. Iar Biblia, în Geneză, descrie acelaşi lucru. Descrie creaţia universului.
- Dar nu spuneai tu că spusele ei nu au sens dacă le consideri ca şi creaţie a Universului? Că sunt aberaţii?
- Ba da, stai puţin că am ameţit! Şi atunci, ce descrie Biblia în Geneză?
- Biblia descrie Geneza omului, şi nu Geneza Universului. Iar astfel văzută, ordinea este cea firească, şi conformă cu ceea ceea ce a văzut omul trezit la conştiinţa de sine.
- Hmm… Ce ciudat.
- Dar adevărat.
- Adevărat şi în acelaşi timp, ciudat.
- Aşa pare întotdeauna schimbarea unei mentalităţi. Are un gust oarecum amar. Dar corect…
- Crezi?
22
- Să mai văd şi alte argumente. Deocamdată nu ştiu ce să-ţi zic. Este unul din multele moduri posibile de a vedea înţelesurilor metaforelor din Biblie.
- Ce am văzut mai devreme că au făcut oamenii, primul lucru şi imediat după observarea, cu alţi ochi, de acum, cei ai minţii, universului înconjurător? Îţi aminteşti?
- Au început să deseneze imaginile, pe pereţii peşterilor.
- Corect. Odată fiind pictate, imaginile diverselor animale alături de imaginile membrilor tribului au devenit de folos. Astfel, membrii tribului au început să poată planifica ce animal urma să fie vânat, arătând cu mâna sau cu suliţa spre imaginea pictată, precum şi cine urma să-l vâneze, desemnaţi într-o manieră asemănătoare.
- Parcă mi-i şi imaginez, stând cu toţii adunaţi în jurul focului, cu ochii la masculul dominant – şeful tribului, care, în picioare stând, împungea cu suliţa desenul unui bivol, şi mai apoi, desemnând vânătorii care urmau să-l vâneze.
- Da, este important şi adevărat acest tablou.
- Au început, mai apoi, să deseneze simboluri de zile şi de nopţi, marcând astfel curgerea timpului. Sezoane de vară şi de iarnă. Au desenat anii şi mai apoi întregi calendare, ca să-şi poată planifica acţiunile cât mai departe în viitor.
- Interesant ce-mi spui tu.
- Acum, aceste imagini, cum am văzut mai devreme, cu timpul, au devenit cuvinte. Îţi imaginezi ce a însemnat acest lucru pentru ei?
- Adică?
- Adică, îţi mai aminteşti de acei doi cai înhămaţi umăr la umăr la căruţă, care nu schimbau nici o vorbă toată ziua?
- Da, stăteau ca doi străini, toată ziua.
- Stăteau în…
- în singurătate.
- Bine zis. Aşa este, fără comunicare, omul este apăsat de singurătate. De altfel, ai văzut, când se întâlneşte cu un alt om, încep a discuta, la nesfârşit.
- Da, da, ce mai sporovăiesc!
- Acum, ia fi atent. Prin urmare, ca să nu fie omul singur, ce trebuie să se întâmple?
- Trebuie să comunice cu alţi oameni.
- Perfect. Ca să comunice, de ce este nevoie?
- De cuvinte?
- Perfect, de cuvinte. Şi ce sunt cuvintele?
- Denumiri.
- Denumiri de ce?
- Denumiri de orice. De la nume de sentimente, trăiri şi acţiuni şi până la numele tuturor lucrurilor şi al vieţuitoarelor.
- Pe care, desigur, tot omul le-a denumit, nu-i logic?
- Perfect logic. De ce mă întrebi?
- Deschide te rog Biblia la Geneza 2:18, şi citeşte-mi ce scrie acolo.
- Scrie:
“2:19. Şi a zis Domnul Dumnezeu: “Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el”.
- Bun, deci să nu fie singur. Avea nevoie de comunicare. Avea nevoie de cuvinte. Şi ce ajutor crezi că i-a găsit omului?
- Păi se ştie, i-a făcut-o pe Eva. I-a făcut femeia. Am văzut că aşa spun şi preoţii la cununii. Ca să comunice, nu? Asta vrei să spui, nu-i aşa?
- Nicidecum!
- Nu? Nu i-a făcut-o pe Eva?
- Nu.
- Dar ce atunci? Chiar sunt intrigat de ceea ce-mi spui, să şti!
- Bun, acum vreau să citeşti ce ajutor scrie în Biblie că i-a găsit omului, şi să nu ne mai dăm cu părerea, bine?
- Cum adică? Ha, ha, nu crezi că scrie de Eva?
- Citeşte-mi te rog 2: 20, care urmează lui 2: 19
- Bine, uite:
“2:20. Şi Domnul Dumnezeu, Care făcuse din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului, le-a adus la Adam, ca să vadă cum le va numi; aşa ca toate fiinţele vii să se numească precum le va numi Adam.”
- Stai că nu mai înţeleg. Cum le va numi? Am sărit eu ceva.
- Nu ai sărit nimic. Chiar aşa scrie. Mai uită-te odată.
- Da, aşa scrie. Păi şi preoţii, la cununii spun că…
- Nu are importanţă. Fiecare a înţeles ce au fost învăţaţi să înţeleagă.
- Măi să fie… dar denumirile astea date de Adam, sunt chiar… cuvintele!
- Exact.
- Păi şi eu ce dumnezeu am tot citit din Biblie? Se pare că nu am înţeles nimic. Absolut nimic.
- Ei, şi dacă ai fi doar tu…
23
- Păi atunci, cine mai este Eva? Hai, uimeşte-mă încă o dată! Dacă nu este femeia lui Adam, atunci cine este?
- Adam este primul bărbat sau primul om? Cam ce crezi?
- Nu ştiu ce să spun, dar se pare că ar fi primul om, după faza cu cuvintele şi trezirea la conştiinţă…
- Bun. Acum, dacă Adam ar fi fost primul bărbat, atunci Eva cu siguranţă că ar fi fost prima femeie. Dar cum Adam nu este primul bărbat, ci este denumirea biblică a primilor oameni, repet, oameni ca şi entităţi imateriale, ca şi minţi inteligente posesoare de conştiinţă, atunci ce ar putea fi Eva? Ce ar putea fi soaţa oamenilor?
- Nu am nici cea mai mica idee!
- Îţi aminteşti ce vorbeam mai devreme despre rolul femeii în construcţia micuţului om?
- Desigur.
- Femeia, mama şi şcoala, care cultivă în mintea noului născut, sămânţa omului, toate acestea sunt… Eva. Toţi acei factori care formează entitatea aceea spirituală, numită om, este Eva. Vrei să citeşti mai departe ce scrie la 2: 20?
- Da. Scrie:
2:20. Şi a pus Adam nume tuturor animalelor şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor fiarelor sălbatice; dar pentru Adam nu s-a găsit ajutor de potriva lui. ”
… Adică cum nu s-a găsit ajutor pe potriva lui?
- Foarte simplu. Degeaba ştiau cuvintele şi înţelesul acestora, o întreagă generaţie de oameni, dacă acestea nu erau cultivate şi în mintea micuţilor nou născuţi. Fără această predare a învăţăturii, nu ar mai fi devenit oameni, ci, cum am văzut din exemplul cu copii izolaţi pe o insulă, ar fi redevenit animale. Acest rol, de învăţătoare, cum am văzut mai înainte, a revenit femeii. Mai mult, fără a cultiva informaţiile nou descoperite, în mintea copiilor, acestea s-ar fi pierdut. Gândeşte-te bunăoară, la ştiinţa facerii focului, sau a arcurilor, şi tot aşa.
- Aha, acum înţeleg. Civilizaţia omenirii este ca un bulgăre de zăpadă, crescut însă prin tăvălirea prin cunoştiinţe.
- Da, aşa este. Gândeşte-te acum la fiecare persoană pe care o cunoşti. Oare nu caracterul ei, nu experienţele ei, nu cunoştinţele şi modul în care aceasta reacţionează, o caracterizează? Nu este acea persoană suma informaţiilor şi a acţiunilor ce o formează?
- Ba da, absolut.
- Şi cum se formează această sumă? Ce face micuţul om în devenire? Nu se desparte el de mama sa şi de tatăl său biologici, şi se însoţeşte cu învăţătura, împreună cu care va forma astfel entitatea spirituală numită om?
- Ba da, asta chiar aşa este.
- Păi şi ce scrie în Biblie, mai departe, la 2:24?
- Imediat! Scrie:
“2:24. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup.”
- Vezi tu? Ce spuneai că este scris ilogic în Biblie?
- Nu mai spun nimic.
24
- Conştiinţă…
- Da?
- Mai spune-mi te rog, cine este Adam. Micuţul om, cumva?
- Da. Atât nu doar fiecare nou născut ce urmează să devină om, cât şi primii oameni primitivi, la vremea la care au fost treziţi la conştiinţa de sine. Fiecare dintre ei, atunci când primesc acea aşa numită “suflare de viaţă“, conştiinţa… Citeşti ce scrie In Biblie la 2.7?
- Stai puţin să caut. Da, uite:
“2.7. Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie.”
Spui că “suflare de viaţă” şi “fiinţă vie” reprezintă instalerea conştiinţei în mintea omului?
- Dacă îţi mai aminteşti, la începutul conversaţiei noastre, spuneam că apariţia conştiinţei şi a liberului arbitru în minţile oamenilor, face lumea să devină nu doar mai dinamică, ci vie.
- Da, îmi amintesc.
- Vezi tu, în ziua a saşea se spune în Biblie că au fost ‘făcuţi’ bărbatul şi femeia. Iar după ziua a şaptea, după ziua odihnei deci, a făcut pe om şi a suflat suflare de viaţă, devenind omul fiinţă vie.
- Aşa…
- Şi ştiinţa ce spune? Nu spune că mai întâi au apărut bărbatul şi femeia, iar mai apoi ca au devenit oameni putând memora imagini – deosebindu-se astfel de restul animalelor – iar în finalul transformării lor, au căpătat conştiinţă, ca o suflare de viaţă, ca ceva ce i-a făcut, prin comparaţie cu restul vieţuitoarelor, fiinţe vii?
- Ba da, ba da. Nu prea îmi vine să cred ce spun, dar pare să ai dreptate.
- Ei, cu timpul ai să accepţi…
- Stai aşa, stai puţin, că nu vreau să pierd un gând. Stai să caut, nu mă întrerupe…
- Nu te întrerup. La început este… Caută 1:26!
- Gata am găsit! Uite, aici este:… Cum de ai ştiut… Mda, uitasem. 1:26: “Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!”
.
- … Şi 1:27: “Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie. ”
Asemănarea aceasta dintre chipul lui Dumnezeu şi om, în text, trebuie înţeleasă ca şi asemănarea între spiritul organizatoric ce se manifestă în univers, şi mintea inteligentă plus conştiinţa omului.
- Conştiinţă, deci până la urmă există Dumnezeu, asta spui?
- Eu acum încerc să te ajut să înţelegi ce scrie în Biblie. Atât, şi nimic mai mult. Nu am exprimat încă, nici un fel de opinie privind existenţa sau inexistenţa lui. Am vorbit despre faptul că universul pare a fi construit şi organizat după legi de organizare raţionale. Atât. Dar tu, ce înţelegi acum, prin Dumnezeu?
- Stai, nu mă lua aşa, că am mai progresat puţin. Mă gândeam să profit de noua mea înţelegere a noţiunii de om, pentru a vedea, prin extrapolare, ce poate fi sau ce ar trebui să înţeleg prin Dumnezeu, având în vedere că omul şi Dumnezeu au, se pare, acelaşi chip.
- Bun, deci nu-l mai vezi pe Adam ca fiind un bărbat, da?
- Da, acum înţeleg că trebuie să-l văd ca pe un om. Un om nu înseamnă doar bărbat, ci şi femeie. Un om nu înseamnă chipul şi trupurile bărbatului şi femeii, ci chipul… minţilor lor.
- Bravo, începi să vezi cu ochii minţii. Felicitări!
- Da, aşa are sens. Chipul şi asemănarea Spiritului Dumnezeu, se reflectă în chipul minţii Omului, bărbat şi femeie. Are sens! Incredibil!
- Cu mintea sa inteligentă şi vie, datorită conştiinţei şi a liberului său arbitru, omul poate: stăpânii peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!
- Da, chiar aşa. Asta înseamnă că suntem cu adevăraţi speciali. Că nu ne tragem din maimuţe, aşa-i?
- Chestia asta, cu trasul din maimuţă, să nu o mai pomeneşti.
- De ce?
- Pentru că acest clişeu există doar în naivitatea unora şi în manipularea altora. Nimeni nu a afirmat că omul se trage din maimuţă, ci că şi trupul omului şi cel al maimuţei au un strămoş comun, atât. Cum şi cu zebra şi cu tigrul are strămoş comun. Sau cu şoarecele…
- De ce ai apăsat pe cuvintele trupul omului?
- Tu de ce crezi?
- Pentru că omul nu înseamnă trup, ci doar minte!
- Da, aşa este. Sunt două entităţi atât de diferite, precum sunt calul de călăreţul ce-l conduce din şa!
……………………………………………………………………………………
- Tu nu aplauzi? Se uită lumea la noi!
- Ba da, scuze. Scuze…
- Nu ţi-a plăcut concertul?
- Ba da, ba da, cum să nu… Bravo! Biiis! Bisss…
- Nu ştiu pe unde îţi tot umblă mintea!
25
“Dacă vrei odihnă, crede. Dacă vrei adevărul, caută şi suferă” Friedrich Nietzsche
26
- Conştiinţă?
- Da.
- Adam…
- Da. Ce-i cu el?
- Spui că este omul, şi nu bărbatul, cum s-a înţeles. Pe mine m-ai convins, dar mă gândesc că dacă aş încerca să conving şi eu pe cineva, la rândul meu…
- Aşa…
- Mai aş avea nevoie şi de alte argumente.
- Bine. Ia spune-mi tu din ce ştii că spune ştiinţa, cu ce se ocupau cei de dinaintea Omului de Cro Magnon?
- Cu vânatul…
- Ca orice alt prădător! Mai departe?
- Cu culesul fructelor…
- Ca orice alt animal care mănâncă fructe. Mai departe?
- Cam atât.
- Bun. Lucrau cumva pământul?
- Adică?
- Dacă-l săpau şi plantau seminţe în el?
- Nu, nicicum!
- Deabia cei de la Omul de Cro Magnon încoace, au făcut-o, aşa-i?
- Da, aşa este. De ce legătură are asta cu textul Biblic?
- Cum ar fi să scrie acolo că înainte de Adam, nu se lucra pământul? Că nu era nimeni care să lucreze pământul. Că practic existau doar animale, şi nu era niciun om… care să-şi planifice din primăvară ce va mânca la iarnă.
- Ar fi interesant. Dar scrie aşa ceva?
- Ia vezi, ce scrie în Geneza la 2.5?
- Zice că… 2.5.“Domnul Dumnezeu nu trimisese încă ploaie pe pământ şi nu era nimeni ca să lucreze pământul”!
- Aşa, deci nu era nimeni care să lucreze pământul. Şi ce mai spune că s-a mai întâmplat?
- 2.7. “Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie.“
- Am vorbit despre asta, vezi? Suflare de viaţă. Conştiinţa… Apariţia ei în mintea animalului, a făcut posibilă trecerea la stadiul de om. Conştiinţa este veriga lipsă.
- Nu ştiu ce să mai zic. Şi eu ce am citit până acum? Căci doar am citit de nu ştiu câte ori Geneza, şi de fiecare dată, se pare că nu am înţeles absolut nimic!
- În general, Biblia este înţeleasă greşit. De aici rezultă şi toate aberaţiile logice.
- Dar cum trebuie citită, atunci?
- Nu trebuie ca în timp ce citeşti Biblia, să cauţi corespondent în realitate. Ci mai întâi să vezi realitatea, şi abia mai apoi să cauţi unde este aceasta descrisă în Biblie.
- Aha, te înţeleg.
- Şi întrucât pe lista de aşteptare a răspunsurilor întrebărilor pe care mi le-ai pus stă, daca îţi aminteşti, şi cea referitoare la Cain şi Abel, am să-ţi răspund acum, verificând în acelaşi timp şi ceea ce tocmai ţi-am spus.
- Adică despre cum trebuie citită Biblia?
- Da.
- Te ascult!
- Dacă spui că ‘omul’ de dinaintea celui de Cro Magnon se ocupa, ca şi un animal autentic, cu vânatul şi culesul fructelor, care au fost primele activităţi ale omului de după Cro Magnon?
- Stai să caut pe internet.
- Hai, caută şi vezi ce găsesti.
- Da, uite ce am găsit: “În urmă cu aproximativ 12.000 de ani, cea mai mare parte a oamenilor, trăiu din vânătoare, pescuit şi cules. Aceasta implica uciderea animalelor sălbatice pentru carne şi culesul plantelor şi al rădăcinilor comestibile printre care fragi, fructe şi seminţe sălbatice. Ca mod de viaţă, vânătoarea şi culesul au avut un declin rapid după dezvoltarea agriculturii în urmă cu aproximativ 12.000-10.000 de ani. O dată cu descoperirea modului în care pot fi cultivate plantele şi domesticit animalele, majoritatea oamenilor au devenit agricultori. În regiunile cu ploi abundente şi regulate, ei cultivau diverse recolte. În regiunile mai uscate ei creşteau animale.” Bun, şi acum?
- Acum citeşte-mi te rog, ce copii spune Biblia că au avut Adam – omul trezit la conştiinţă - şi Eva – cunoaşterea şi transmiterea cunoaşterii, şcoala, educaţia?
- Unde anume să citesc?
- Încearcă la 4:1 şi 4:2.
- Zice aşa: 4:1. “După aceea a cunoscut Adam pe Eva, femeia sa, şi ea, zămislind, a născut pe Cain şi a zis: “Am dobândit om de la Dumnezeu”.
Şi 4:2. “Apoi a mai născut pe Abel, fratele lui Cain. Abel a fost păstor de oi, iar Cain lucrător de pământ. ”
- Deci am dreptate? Omul trezit la conştiinţă, prin învăţare de noi experienţe şi acumulare de cunoştiinţe, a început să cultive plante şi să domesticească animale.
- Incredibil!
- Nici un alt animal nu cultivă pământul, pentru că nu-şi poate planifica în timp, acţiunile, neputând memora imagini care să-l ajute să-şi construiască un film al acţiunilor viitoare.
- Da, aşa se pare…
- Nici un animal nu a domesticit vreodată alt animal, deoarece doar omul are în mintea sa dezvoltate instrucţiuni raţionale şi de comportament care pot dresa alt animal. Ca să mă înţelegi, omul este deja un animal dresat, şi ştie astfel să dreseze la rândul său.
Mai înţelegi, acum?
- Da. Te înţeleg.
- Îţi mai aminteşti ce mă întrebai pe la începutul conversaţiei noastre?
- Nu. La ce te referi?
- Te întrebai:
“- Păi, ce să mai zic, dar se spune acolo că din Adam, primul bărbat şi din Eva, prima femeie, au rezultat trei copii, cu toţii băieţi: Cain, Abel, şi mai târziu Set.
- Aşa, şi?
- Cum dumnezeu am apărut noi ăstia toţi, din doi băieţi? Ei, şi câte şi mai câte astfel de lucruri…”
- Mda… Erau actvitaţile primilor oameni. O metaforă. Şi nu primii copii ai primilor oameni. Ştii ce am să fac în curând?
- Să citeşti Biblia, cumva?
- Da. Ai zis bine, să citesc Biblia, nu să o recitesc. Pentru că, de fapt, văd nu am citit-o niciodată. A rămas încuiată…
27
- Conştiinţă, deci cum spuneau că trebuie să o citesc? Biblia, cum să o abordez?
- Spuneam că nu trebuie ca în timp ce citeşti Biblia, să cauţi corespondent în realitate. Ci mai întâi să vezi realitatea, şi abia mai apoi să cauţi unde este aceasta descrisă în Biblie.
- Aha… Adică, mai concret?
- Adică ţinând cont de faptul că, spre exemplu în Geneză, nu este descrisă facerea Universului, ci este descrisă ordinea perceptiei mediului inconjurator de catre primii oameni treziti la constiinta. Trezirea la constiinta l-a facut pe om sa ‘vada’: mai intai cerul albastru, si mai apoi pamantul pe care calca, plantele printre care mergea, soarele care il incalzea, luna care il calauzea noaptea, stelele ce il ghidau cand luna nu era pe cer.
Te gandesti ce ar simti un animal de casa daca ar dobandi, dintr-o data constiinta? Nu i s-ar parea ca vede o noua lume?
Şi nu ar fi o ordine a lucrurilor pe care incepe sa le inteleaga? Nu crezi că ar observa tot, inca de la inceput.
- Desigur, desigur. Ar observa pe măsură ce începe să înţeleagă.
- Şi vezi tu, uitându-ma la lunga ta listă de întrebări care aşteaptă răspunsuri, pot spune că încă mai durează…
- Bine, deşi este logic tot ceea ce îmi spui, este în acelaşi timp de-a dreptul incredibil: că Geneza descria apariţia omenirii, a lumii, si nu a universului. Cine să te creadă? Gândul tău contra cuvântului Bibliei…
- Cuvântul Bibliei ai spus?
- Da, de ce? Greşesc cumva?
- Şti cumva care era, până nu demult, convingerea oficială a Bisericii privind timpul scurs de la Geneză? Vârsta Pământului?
- Nu. Să dau un… search pe internet?
- Te rog…
-”Vârsta Pământului: lumea a fost creată acum 6000 de ani, cifră rezultată din adunarea geneaologiilor Biblice”
Hai că pe asta n-o ştiam. Dar ei nu au auzit de Big Bang, de miliardele de ani de existenţă dovedită a Universului.
- Ba da, au auzit, însă ei au trebuit să respecte cuvântul Scripturii… Nu au avut de ales.
- Şi atunci? Ce vrei să-mi spui?
- Că, înţelegând greşit sensul cuvintelor Scripturii, au trebuit să siluiască adevărul pe care, sunt sigur că-l acceptă în sinea lor.
- Şi?
- Şi este atât de simplu: dacă vor înţelege că nu geneza universului ci deschiderea ochilor minţii primilor oameni este descrisă, lucrurile se vor aşeza logic şi raţional în faţa lor. Uite un exemplu: “Dumnezeu îi arată lui Enoh vârsta Lumii şi durata sa de 7000 de ani“
- Lumea, da, ai dreptate. Lumea în sensul de omenire, şi nu de univers!
- Lumea, da. Iar dacă ai să cauţi printre informaţiile internetului, pe cele referitoare la apariţia primelor semne ale civilizaţiei, ale scrierii, ai să vezi că datele coincid.
- Ia să căutăm… “Vestigiile celei mai vechi civilizatii din Europa, datand de peste 7.000 de ani, au fost descoperite pe teritoriile mai multor state central-europene.
Ruinele a peste 150 de temple, ridicate intre 4.800 si 4.600 i.e.n., au fost localizate pe o arie cu o lungime de peste 600 km, pe teritoriile Germaniei, Cehiei, Slovaciei si Austriei. Aceste constructii de mari dimensiuni au fost ridicate cu circa 2.000 de ani inaintea piramidelor din Egipt si a complexului megalitic Stonehenge din sudul Angliei.”
- Vezi? 7000 de ani! Şi acum caută şi primile scrieri, ce găseşti?
- Asta: “SCRIEREA DE LA TURDAS, CEA MAI VECHE SCRIERE DIN LUME. Pe la 5500, vechii europeni din Europa central-rasariteana au dezvoltat un sistem de scriere, cu circa doua mii de ani inaintea egiptenilor ori a sumerienilor. Totusi, spre deosebire de aceste popoare, scrierea vechilor europeni nu servea unor scopuri economice, juridice sau administrative. Scrierea „veche europeana“ era o scriere sacra, aparuta in urma unei indelungi folosiri a unor semene grafice incarcate de un simbolism particular; aparitia acestei scrieri este strins legata de cultul dezvoltat al divinitatii feminine. Aceste semne sint, in sens pur etimologic, hieroglife sau semne sacre.”
- Aha, vezi de ce spun că este simplu?
- Eu nici nu mai înţeleg ce se întâmplă. Crede-mă…
- Îţi răspund eu. Dacă admiţi că Geneza nu descrie aparitia universului, ci a constiintei umane, si a modului in care aceasta a perceput lumea ce o inconjura, atunci poţi aranja evenimentele în ordinea lor logică. Astfel, acum 30 000 de ani, omul de Cro Magnon a desenat pe peretii pesterilor, pentru prima oara, imaginile vazute cu ochii mintii.
- De acord.
- Acum 7000 de ani apare prima scriere.
- De acord şi cu asta.
- Diferenţa de 23 000 de ani a fost intervalul in care s-a dezvoltat constiinta omului. Pornita ca o constiinta de sine, si evoluand spre o constiinta colectiva.
- Adică, dacă am înţeles bine, atât i-a trebuit minţii omului, din momentul în care a început să memoreze imagini, şi până când acestea i-au trezit conştiinţa?
- Da.
- 23 000 de ani până când a început să deseneze pe pereţii peşterilor?
- Da. Până când, practic, a început comunicarea. Îţi aminteşti ce scrie în textul sacru, da? Adam a pus nume animalelor şi tuturor fiinţelor. Cuvântul.
- Cuvântul…
- Ai auzit de afirmaţiile astea:“La început a fost Cuvântul, si Cuvântul era cu Dumnezeu si Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost facute prin El; si nimic din ce a fost facut, n-a fost facut fara El.”?
- Da, dar nu puteam să înţeleg. Deci 23 000 de ani spui că i-au trebuit omului să…
- Da, 23 000 de ani.
- Auzi conştiinţă, scrie undeva acest lucru în Biblie?
- Desigur.
- Unde?
- În Geneză.
- În Geneză?
- “Şi a sfârşit Dumnezeu în ziua a şasea lucrarea Sa, pe care a făcut-o; iar în ziua a şaptea S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut.”
- Ş-a odihnit… Ha! Chiar mă întrebam cum să fi obosit…
28
- Conştiinţă.
- Da?
- Tot ce mi-ai spus tu, această teorie…
- Aşa?
- Îmi schimbă întreaga percepţie asupra religiei.
- Acum, că ai aflat şi aceasta teorie, ai o opţiune în plus.
Aceea de a o înţelege şi astfel, accepta.
Poţi acum să discerni. Pe de o parte ai vechea înţelegere, cea care nu se poatriveşte cu realitatea vieţii, cea care a separat lumea. A separat-o între stiinţă şi religie; în credincioşi şi necredincioşi; între credincioşi şi alţi credincioşi, fiecare dintre ei, crezând în altceva; a separat lumea în bine şi în rău. Dar de ce ai face-o? Să accepţi ceva greşit. Şi în numele cui? De ce? Pentru cine? Nu lui Dumnezeu i te-ai opune, ci ‘memoriei’ unor strămoşi care au înţeles, la vremea lor, greşit lucrurile. Iar acest mod de înţelegere a devenit religia ta. Religia ta greşită. Într-un personaj inexistent.
La capătul celalalt, se află cineva ce te aşteaptă să-l cunoşti şi să-l recunoşti. Se află adevăratul tău părinte. Adevăratul tău Dumnezeu. Se află adevărul însuşi. Adevărul care te eliberează. Şi fără tine, el nu poate să existe. Fără recunoaşterea ta.
Te gândeşti? Vechea înţelegere îţi spunea că mai intâi au fost plantele şi mai apoi Soarele; că Adam şi Eva au fost primii oameni, şi că tu eşti urmaşul a trei bărbaţi, Cain, Abel şi Set…că Eva a fost făcută dintr-o coastă…
La ce-ţi folosesc ţie aceste neadevăruri? Căci lumii i-a adus mult rău.
Eşti om, şi deci minte raţională şi conştiinţă.
Ce alegi?
- Adevărul!
- Mă bucur să aud.
- Da, dar trebuie să accept că omul nu a fost făcut din lut…
- Imaginează-ţi te rog pe om ca şi trup (ghidat de instincte) si minte (inclusiv constiinta de sine). Si atunci, Dumnezeu-cuvantul nu l-a creat pe om din lut, dar cuvantul i-a creat mintea constienta de sine.
- Pare firesc acum. Dar cu facerea omului după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu?
- Nu trupul omului este facut dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, ci mintea omului este dupa asemanarea spiritului rational din univers.
- Deci aşa… Omul a început odată cu desenele rupestre.
- Asta a fost data de nastere a OMULUI. Era Cro-Magnon.
“La inceput a fost cuvantul” Cuvantul ca imagine.
Orice cuvânt rostit are in minte drept înţeles echivalent o imagine memorata. Cuvântul care nu are o astfel de imagine, nu există. Poate aşa vei înţelege mai bine diferenţa dintre lumea cuvântătoarelor şi lumea necuvântătoarelor…
PARTEA II
“DE UNDE VENIM?”
Capitolul 4
DESPRE RĂU
“Adevarata religie este singura care-l face pe om sa iubeasca omul” Lactantiu
“Ura este acidul care face mai mult rău vasului în care e ţinut, decât obiectelor asupra cărora este aruncat” Necunoscut
-to be continued-
