11
- Conştiinţă?
- Da?
- Mergem mai departe?
- Mergem.
- Este interesant tot ce mi-ai spus tu. Dar ce alte argumente mai poţi aduce în sprijinul teoriei ăsteia. Ştii, ca să o consolidezi…
- Păi hai să ne uităm puţin prin trecut, da?
- Da, desigur, la ce să ne uităm?
- La strămoşii oamenilor. Ce ştii despre ei?
- La ce epocă te referi?
- Păi, ca să aibă legătură cu ceea ce vorbeam mai devreme, ar trebui să chiar în momentul în care strămoşul omului fiind încă un animal, a început să se diferenţieze de restul vieţuitoarelor tocmai prin memorarea imaginilor vizualizate.
- Da, înţeleg ce spui acum. Tu vrei să găsesc chiar veriga lipsă a evoluţiei omului. Nu te supăra, dar nu mă văd în stare să găsesc eu, ceea ce caută atâţia oameni de ştiinţă de la Darwin încoace, şi nu au găsit încă.
- Da, chiar asta vreau de la tine.
- Glumesti probabil, sau mă supraestimezi.
- Nicicum. Este simplu şi uşor.
- Poate pentru tine.
- Nici pentru tine nu trebuie să fie.
- Nu? Hai că m-ai făcut curios.
- Ce căutam noi?
- Căutam veriga lipsă. Căutam un moment de răscruce al evoluţiei noastre. Cel în care animalul începea să se transforme în om.
- Bun. Şi ce semne specifice am convenit că trebuia să prezinte această verigă lipsă?
- Am convenit că era momentul în care tocmai începea să memoreze imagini, şi nu doar sunete şi mirosuri, ca până atunci.
- Exact. Spune-mi acel moment.
- Crede-mă că nu ştiu ce să spun. Nu am nici cel mai mic habar…
- Ba şti, crede-mă şi tu. A existat un moment în istoria evoluţiei omului în care acesta a deschis ochii minţii, văzând pentru prima dată peisajul mirific, văzându-şi imaginea oglindindu-se în apă, văzând Luna şi Soarele, noaptea şi ziua. Văzând celelalte animale pe care, tot pentru prima dată, a şi început a le desena pe pereţii peşterilor.
- Le-a desenat? Te referi la Omul de Cromagnon?
- Numit şi Homo Sapiens Sapiens! Da.
- Măi să fie! Deci zici că ăla a fost momentul în care omul a început să vadă cu ochii minţii? Să devină conştient de curgerea timpului?
- Da. Este momentul în care omul a căpătat conştiinţă. Lumina minţii.
- A căpătat… conştiinţă?
- Da, ce te uiţi aşa la mine? Cum s-ar spune, cam atunci am sosit şi eu în mintea omului.
12
- Hai că începe să-mi placă ce aflu de la tine. Stai să-mi fac puţină ordine printre gânduri, căci nu vreau să-mi scape ceva.
- Stau…
- Deci lucrurile stau cam aşa. Omul, spre deosebire de animale, are conştiinţă. Conştiinţa îl face să vadă lumea cu alţi ochi, interiori.
- Cu ochii minţii.
- Da. Totul a început, se pare, cu noua sa capacitate de a memora imagini, fapt ce a făcut să-i şi crească creierul la dimensiunea actuală. Apropo, mai este vreun animal care să aibă creierul atât de mare?
- Da, delfinul.
- Delfinul, da. De ce nu mă mir…? Doar este inteligent şi el. Apropo, ce este inteligenţa?
- Vedem puţin mai încolo. Acum continuă să-ţi fixezi în minte ce spui că ai înţeles până aici.
- Da, deci Omul de Cromagnon, strămoşul omului de astăzi, a fost prima za din lanţul evoluţiei, cea care a reuşit să memoreze imaginile văzute.
- Şi care, uimit de noua dimensiune a lumii ce se desfăşura în faţa sa, a început să facă ceea ce nici o altă vieţuitoare nu a mai făcut până şi de atunci: să deseneze pe pereţii peşterilor… imagini.
- Nu-mi vine să cred ce-mi spui! Trebuie să-ţi dau dreptate…
- Imaginile animalelor cu care îşi potoleau foamea. Vânatul…
- Da, nu m-am gândit la asta până acum!
- Deşi ştiai de existenţa lor, nu-i aşa?
- Da ştiam, dar nu m-am gândit niciodată să le corelez cu…
- Cu ce? Cu omul şi cu evoluţia lui?
- Da, nu am ce să zic. Decât poate că mă bucur nespus că te-am cunoscut!
- Prin urmare veriga lipsă în cazul evoluţiei omului este apariţia capacităţii acestuia de a memora masive cantităţi de imagini vizuale, purtate de lumină, caracteristică întâlnită doar la om. Acest fapt a realizat saltul de la stadiul de animal la cel de animal plus minte de om…
- Aha…
- Din acest moment, mintea omului a început să se dezvolte lucrând cu aceste imagini, si nu doar cu mirosuri sau sunete, cum o făcuse până atunci.
13
- Mergem mai departe?
- Cu cea mai mare plăcere!
- Acest nou obicei, te gândeşti în ce s-a transformat cu timpul?
- Nu ştiu exact. În pictură?
- Asta mult mai târziu. Dar atunci, imaginile s-au transformat uşor, uşor, în hieroglife. O succesiune de imagini, desenate oarecum schematic, descriau vizual, o acţiune petrecută, sau ce urma să se petreacă. Memorii sau aşteptări. Amintiri sau vise.
- Ah, dar tu chiar ai dreptate.
- Iar acestea, mai apoi, au devenit ideograme.
- Da, nu mai mergea să stai să pictezi o zi întreagă că ne grăbim… Că trecea ziua! Ha, amuzant de firesc!
- Da, cantitatea de informaţii creştea, şi era nevoie de o manieră mai rapidă de exprimare. Desenele au fost înlocuite de simboluri. De semne. Simple semne. Nu trebuia decât să cunoşti corespondenţă între semn şi imaginea sau acţiunea pe care o înlocuia.
- Da, pare minunat de adevărat ce-mi spui.
- Ideogramele au devenit din sunete si imagini scrise, cuvinte şi mai apoi texte ce exprimau rapid gândurile omului.
Ce puneau ordine în noua lui viaţă. Ce stabileau graniţele viitoarei civilizaţii. Ce organizau toată activitatea noii forme existenţiale, instalată în mintea animalului purtător, aşa numita, om.
- Aşa au apărut, într-o formă ce putea fi uşor multiplicată pentru ajunge la câţi mai mulţi oameni, spre exemplu, cele zece porunci. Şi toate celelalte texte religioase, de a cărui existenţă a avut atâta nevoie evoluţia civilizaţiei omului.
- Aşa au putut fi stocate creaţiile muzicale, şi astfel predate mai departe, generaţiilor ce urmau. Te gândeşti că era o vreme în care o melodie nu ajungea pe disc, ca în zilele noastre, ci pe hârtie. Iar orchestra care scotea cu exactitate sunetele înscrise pe foile de hârtie, juca oarecum rolul aparatului în care tu astăzi, introduci discul.
Şi tot aşa au apărut regulile, legile şi constituţiile societăţii umane. Aşa a apărut civilizaţia umană. Odată cu apariţia cuvântului…
- Da, îţi dau perfectă dreptate! Întradevăr, totul pare că a pornit din acel moment fericit, în care omul de Cro Magnon a deschis ochii minţii. Adică a putut memora imagini vizuale. Imaginea ca şi cuvânt!
- Da, imaginea ca şi cuvânt. Vreau să mai priveşti o imagine şi să-mi spui dacă vezi ceva deosebit în ea.
- Văd o carte cu o lumânare ce-i luminează paginile.
- Aşa, şi? Ce-ţi inspiră?
- La ce te referi, că putea fi citită şi noaptea?
- Nu, nu la asta mă refer. Ci la faptul că fără lumină, nu s-ar putea vedea scrisul.
- Corect, şi care este ideea?
- Că nu s-ar vedea nici cartea.
- Şi…?
- Şi nu s-ar fi văzut nici lucrurile descrise în carte.
- Tot nu înţeleg.
- Fară lumină, omul de Cro-Magnon nu ar fi văzut nimic, pentru că imaginea vizuală este adusă ochilor, purtată fiind de lumină.
- Aha, da. Şi?
- Totul porneşte de la lumină. Imaginea este lumină reflectată.
- Aha!
- De aceea omul, în toată istoria lui, s-a închinat luminii. Soarelui. Nu s-a considerat omul o fiinţă a luminii?
- La început a fost lumina!
- Şi tot la început a fost cuvântul. Adus de lumină. Chiar dacă, la început, într-o formă picturală…
- Conştiinţă?
- Da.
- Să fie ăsta răspunsul la întrebarea de ce ne place mai mult să citim o revistă ilustrată cu poze decât una fără?
- Da. Omului îi este mai uşor, datorită construcţiei sale specifice, să vadă ecranizarea unui roman, decât să-l citescă. Omului îi este greu să memoreze două numere de telefon, deşi, în acelaşi timp şi fără nici un efort, memorează filme întregi pe care le poate reda, la nevoie, de-a fir a păr, întreaga lui viaţă.
- Incredibil! Da, aşa este! Acum se explică şi acest paradox…
- Creierul omului este pregătit să primească şi să memoreze uriaşe cantităţi de informaţii în format de imagini.
- Conştiinţă?
-Da?
- Ţi-am spus cât de mult mă bucur că te-am cunoscut? De-abia aştept să continui dialogul cu tine.
Acum îmi pare rău că trebuie să te las, dar am ajuns la piaţă.
…………………………………………………………………………………..
- Cam cât să fie?
- Vreo două kilograme.
- Mai coapte sau mai verzi?
- Mai coapte.
- Pungă aveţi?
- Nu.
- Dacă ceasul biologic sună reproducerea şi va mirosi o iapă în călduri, se va urca pe ea. Sau pe orice altceva, cum procedează şi taurul din imaginea de mai jos, care nici nu bagă de seamă că s-a urcat pe cauciucul unui tractor ce a trecut peste urina unei vaci în călduri. Tot ce ‘vede’ el, este mirosul femelei în călduri.
- Ia stai puţin! Deci de aia nu s-a întâmplat nimic la Gradina Zoologică, unde, unui cuplu de urşi Panda li s-au pus în cuşcă un televizor pe ecranul căruia rulau imagini filmate cu alţi urşi Panda în timpul împerecherii. Au anunţat că nu au avut nici o reacţie, nici măcar nu au ‘văzut’ televizorul.
- Doar la unele sunete…
- Exact, aşa au spus, la unele sunete, au ciulit urechile şi au ridicat capetele căutând parcă ceva.
- Urşii au comparat sunetele auzite cu cele memorate. Imaginile lipsind din memoria lor, nici nu le-au băgat de seamă.
- Incredibil, deci tot personalul, de medicii şi administratorii Gradinii Zoologice, nu au habar despre ce mi-ai arătat tu?
- Nu. De fapt, tu tocmai mi-ai adus cel mai bun exemplu. O poză cu o femeie dezbrăcată va produce reacţia de declanşare a instinctului de reproducere doar omului, deoarece acesta ‘vede’ poza prin imaginile memorate în mintea sa, în vreme ce animalului, dacă îi arăti poza unei femele nu-i va declanşa absolut nici o reacţie, neavând în minte, memorată, nici o astfel de imagine. În schimb, dacă aşterni mirosul unei femele în călduri peste orice formă materială, acesta va ‘vedea’ femela în călduri.
- Deci animalele văd, dar acţionează doar după miros. De fapt nu memorează imaginile ci doar mirosurile.
- Corect, aşa se întâmplă. Şi acest lucru face să nu aibă posibilitatea de a-şi aranja în minte, înşirând pe sfoara timpului, imagini care să formeze planificarea paşilor vieţii lor. Nu pot merge cu mintea mai departe. Nici un pas măcar. Oamenii, în schimb, din imagini închipuite, şi-au făcut proiecte ce au evoluat mai întâi în minte, ajungând astfel atât în profunzimea atomului, cât şi în adâncimea spaţiului cosmic. De asemenea, au trecut la construirea materială a gândurilor lor. Mă refer aici la Marile Piramide, la…
- Da, da! Acum înţeleg şi eu…
Cuvânt înainte
Ce este omul?
O succesiune de clipe conştiente, blocate undeva între vise şi amintiri…
Omul este conştiinţa care, uitându-se în oglindă, va vedea imaginea unei femei ori a unui bărbat.
Daca va ţine o pisică în braţe, va vedea în oglindă imaginea unei femei sau a unui bărbat ţinând în braţe o pisică.
Pisica nu va vedea în oglindă nici pe om om si nici chiar pe ea însuşi.
Pentru ca ea nu este o conştiinţă.
Şi, neavând conştiinţă de sine, nu se va putea distinge în oglindă…
Ducându-ne existenţa într-un mediu observabil cu ajutorul luminii, face ca simţul văzului să fie, fără îndoială, cel mai important dintre simţuri.
Conştiinţa minţii omului, rod al conştiinţei de sine alături de alte conştientizări proprii doar omului, şi-a început existenţa, cel mai probabil, prin înţelegerea informaţiilor aduse de simţul văzului.
Dintre acestea, recunoaşterea propriei imagini într-o oglinda, ar putea fi foarte bine, prima dintre aceste întelegeri aparte.
Datorită conştiinţei, omul dobândeşte un post mai inalt de observaţie asupra lumii, o poziţie din care lucrurile pot fi văzute în ansamblul lor, interacţionând unele cu altele, şi astfel întelese.
Iar mai apoi, organizate şi păstrate ca şi simple informaţii în memorie, informaţii asamblate mai apoi în imagini închipuite, cu care care omul îşi construieşte, mai întâi visele, şi mai apoi realitatea.
Asadar, constiinta este mai degraba un soi de nou simt..
Ba poate chiar cel mai puternic simţ al minţii umane…
PARTEA I
“CINE SUNTEM?”
Capitolul 1
DESPRE OM
“Omul nu poate descoperi noi oceane, cata vreme nu are curajul de a pierde din vedere tarmul.”
Andre Gide
Fragment din: ”De vorba cu Constiinta“
Textul integral la: http://noitaripsni.wordpress.com/de-vorba-cu-constiinta/
