Despre cele 10 PORUNCI

 

 

 

 

Cine a scris Geneza?

 

Geneza? Toata Biblia (si intreaga biblioteca de scrieri din care, de fapt, au fost selectate paginile Bibliei) este scrisa in acelasi mod.

 Iti exemplific prin cele 10 porunci, in care ceea ce este scris cu albastru este scris de oameni, sub impulsul unor ganduri inspirate, ceea ce face echivalenta cu Dumnezeu, iar ceea ce este scris cu rosu, este scris tot de oameni, sub impulsul unor ganduri de manipulare, rele, ceea ce nu mai face echivalenta cu Dumnezeu.
Asta este nu doar parerea mea, ci ferma convingere.

 

1. Eu sunt Domnul Dumnezeul tau, Care te-a scos din pamântul Egiptului si din casa robiei. Sa nu ai alti dumnezei afara de Mine!

 2. Sa nu-ti faci chip cioplit si nici un fel de asemanare a nici unui lucru din câte sunt în cer, sus, si din câte sunt pe pamânt, jos, si din câte sunt în apele de sub pamânt! Sa nu te închini lor, nici sa le slujesti, ca Eu, Domnul Dumnezeul tau, sunt un Dumnezeu zelos, care pedepsesc pe copii pentru vina parintilor ce Ma urasc pe Mine, pâna la al treilea si al patrulea neam, si Ma milostivesc pâna la al miilea neam catre cei ce Ma iubesc si pazesc poruncile Mele.

 3. Sa nu iei numele Domnului Dumnezeului tau în desert, ca nu va lasa Domnul nepedepsit pe cel ce ia în desert numele Lui.

4. Adu-ti aminte de ziua odihnei, ca sa o sfintesti. Lucreaza sase zile si-ti fa în acelea toate treburile tale, iar ziua a saptea este odihna Domnului Dumnezeului tau: sa nu faci în acea zi nici un lucru: nici tu, nici fiul tau, nici fiica ta, nici sluga ta, nici slujnica ta, nici boul tau, nici asinul tau, nici orice dobitoc al tau, nici strainul care ramâne la tine, Ca în sase zile a facut Domnul cerul si pamântul, marea si toate cele ce sunt într-însele, iar în ziua a saptea S-a odihnit. De aceea a binecuvântat Domnul ziua a saptea si a sfintit-o.

5. Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta, ca sa-ti fie bine si sa traiesti ani multi pe pamântul pe care Domnul Dumnezeul tau ti-l va da tie.

6. Sa nu ucizi!

7. Sa nu fii desfrânat!

8. Sa nu furi!

9. Sa nu marturisesti strâmb împotriva aproapelui tau!

10. Sa nu doresti casa aproapelui tau; sa nu doresti femeia aproapelui tau, nici ogorul lui, nici sluga lui, nici slujnica lui, nici boul lui, nici asinul lui si nici unul din dobitoacele lui si nimic din câte are aproapele tau!

Ceea ce este scris in albastru, a facut bine in istoria noastra, iar ceea ce sta scris in rosu, a produs o specie noua, a habotnicilor, si a generat RELIGIA FRICII.
In numele acestei Religii a Fricii, cei rai au putut trimite oameni buni sa omoare, sa jefuiasca, si tortureze pe alti oameni buni. Si toate aceste atrocitati- sa ne gandim doar la tortura si crucificarea lui Iisus- s-au facut in numele Binelui, al Credintei, al Vietii si al lui Dumnezeu.

Vă întrebaţi cum să înţelegeţi un cuvânt sau altul din Evanghelii, Apocalipsă sau Biblie, găsind în aceste cuvinte ceva fie contradictoriu, fie neclar, fie absurd. La această nelămurire răspund: trebuie să citiţi Evanghelia şi toate cărţile cunoscute drept Sfânta Scriptură şi să analizaţi conţinutul lor la fel cum analizăm conţinutul tuturor cărţilor pe care le citim, şi de aceea, dacă întâlniţi ceva absurd, nu căutaţi explicaţii, ci treceţi mai departe, dând importanţă şi semnificaţie doar acelor lucruri care corespund bunului-simţ şi mai ales cugetului vostru. Numai dacă aveţi această atitudine faţă de aşa-numita Sfântă Scriptură citirea ei şi mai ales a Evangheliei poate fi de folos„, 

                                spunea Lev Tolstoi…

 

        Citesc adesea din Biblie, însă textul ei originar mi-a rămas inaccesibil„…

Dacă învăţăturile originare ale profeţilor şi ale creştinismului sunt epurate de toate adăugirile ulterioare, în special de cele ale preoţilor, rămâne o doctrină în stare să vindece toate bolile sociale ale omenirii„, *****

 

 

                gândea, acum o sută de ani, Einstein.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: